what i write

intrucat azi e ziua celei mai bune prietene ale mele, ii dedic aceasta scriere Cosminei Simona

Ghiciţi protagonista*

       Colindă dealuri şi văi. Umblă haihui de dimineaţa până-n seară. Ironia sorţii face ca această construcţie cu viaţă, sentimente şi moarte să aibă un întreg sistem logistic, nişte directive foarte bine trasate, cunoscute doar de mine, de mine şi poate de Dom' Director.

      Speră. Visează. Reţine acorduri de blues şi soul. Închide obloanele. Se roagă. Concluzionează simplu şi scurt că << totul va fi bine >>. Procesează şi retrăieşte rapid, ca într-un carusel, ce a trăit peste zi. Stabileşte noi coordonate, caută soluţii, rezolvări.

Noaptea o anesteziază. Încep alte procese cognitive. Alte proiecţii, alte vise.

      - Sală de cinema comfortabilă, cu pereţi antifonaţi.-

Până a doua zi, până dimineaţă, uită. Ziua nu e decât o aducere aminte, o încercare.

<< Ziua e pentru lucru, nu pentru vise>>, îşi spune.

         Lucrează, acumulează, aprofundează. Tot ea. Vrea relaş, să ştie acea stare de fluture, de copac înflorit în primăvară, de cireşe în pârg sau de fire de iarbă în bătaia vântului. Ştie că sunt amăgiri. Traseul e sinuos şi pe moment I se pare că merge pe teren minat, nesigur şi crede că oricând poate să piardă ceea ce nu are, acea persoană. Ştie că, atâta timp cât o va guverna şi o va conduce prin viaţă pe Ea, totul va fi raţional, va fi bine, fără şocuri sau posibile pierderi.

       Ştie şi că nu mai are mult. Va trebui să-şi ia pauze de la atâta lucru. Aşteaptă să fie rugată să facă acest lucru. A fi rugată constituie pentru ea o certitudine suficient de puternică şi de convingătoare încât să spună "gata, mă predau, de acum faceţi ce vreţi, ce credeţi, ce stiti”.

       Până atunci procesează, lucrează. Mai îndrăcit ca zece centrale atomice. Vrea să ajungă...unde vrea să ajungă. Şi-a propus să...adică stai, vorbesc prostii, nu şi-a propus ea în sine nimic, e prea mică în organigramă pentru a putea face asta.

      Nu. De fapt, Manageru', acel Big Chief a stabilit totul: trasee, date, timpi, coordonate. Doar câteva cuvinte a avut ea de spus în toată afacerea asta, destin: "DA, SUNT DE ACORD, VREAU ŞI-ŢI MULŢUMESC. VOI FACE TOT CE POT PENTRU A ÎMPLINI ACESTEA.”

      Câţiva prieteni, ceva apropiaţi şi pe ici pe colo unii necunoscuţi o ceartă că e prea cerebrală. Şi Ea o ceartă când şi când, în momentele ei.

...Auzi, e prea cerebrală! Dar asta e natura ei, cum ai vrea să fie, temperamentală??

     Probabil că dacă cineva ar desena traseul zilnic al acesteia, ar rezulta acuarelele lui Kandinsky sau experimentele lui Klee. Dar nu, Kandinsky ar defini cu exactitate acest du-te vino expresiv, arhitectonic, calculat şi totuşi senzitiv.

         Aşteaptă seara. Un nou moment de respiro. Iar vise, speranţe şi cer înstelat privit pe fereastră înainte de culcare. Ceva discuţii. Iar rugă, calmare, rememorare, anestezie. Vise. Emoţii şi multă culoare. Trăire. Ei bine, da, acum emoţii, pentru că acum e oarecum altcineva, noaptea se pierde puţin câte puţin pe sine.

Developare în ceată. Trezire. Alte trasee. Re-găsire.

* indiciu: AETNIM